Stiri Mondene Explozive


31 Oct, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Monica-elegantă, rezervată, cu geantă Chanel de 2.000 de euro, a venit de la Bucureşti cu prietena ei, Diana Heidinger.

Ramona – cu zâmbetul până la urechi, coafată cu bucle şi cu rochie gen sirenă, a avut şi ea scoci la gură.

Mireasa Alina – năpădită de emoţii şi copleşită de atenţia presei – n-a fost în stare să articuleze nici un cuvânt.

Surorile Gabor au scos lumea pe la geamuri sâmbătă, în Bacău, nunta Alinei cu Marius Fluieraru fiind eclipsată (mai mult…)

15 Oct, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

La doar o lună de când şi-au jurat iubire veşnică, Cristi Borcea şi aleasa inimii sale, Alina, au anunţat că vor deveni părinţi.

Aflaţi în luna de miere la Miami, Alina i-a oferit cea mai mare surpriză finanţatorului dinamovist, aceea că va fi tată pentru a patra oară. Dar cum bucuriile atrag şi necazuri, se pare că proaspăta doamnă Borcea are mici probleme cu sarcina, ceea ce le-a prelungit luna de miere celor doi.

După un control amănunţit la o clinică (mai mult…)

30 Sep, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Boss-ul dinamovist şi-a oficializat imediat relaţia cu timişoreanca. Cei doi au făcut o nuntă ca-n poveşti la sfârşitul lunii august, apoi au plecat în luna de miere în America, acolo unde deţin un superb apartament într-un cartier luxos din Miami. La plecare, pe aeroport Alina a declarat : «Singurul lucru la care mai visez e un copil. Ni-l dorim mult. M-ar implini şi mai mult ».

Se pare că s-a rugat sufiecient de mult pentru că, iată, i s-a împlinit (mai mult…)

28 Sep, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Alina Naghi a rememorat momentele de groază care au urmat accidentului din 7 august, de pe braţul Borcea.

„M-am trezit după câteva minute sau secunde, cu capul în apă. Sângele îmi curgea pe lângă tâmplă. Abia după ce m-am restabilit, am realizat că m-am lovit la ureche. Lovitura era la doi centimetri de tâmplă. Dacă mă loveam la tâmplă, muream pe loc. Am avut şansa că am fost aruncată în apă şi nu m-am izbit de mal. Din nou, aş fi murit!”, a povestit (mai mult…)

13 Aug, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Mihaela şi-a făcut bagajele, în urmă cu o săptămână, şi-a luat cei trei copii şi s-a cazat într-un orăşel retras din Croaţia, Su Martin.

„Aici e un peisaj de vis. Stăm într-o căsuţă mică, dar cochetă. Dimineaţa ne pregătim micul  dejun, după care mergem să vizităm diverse locuri de pe insula Brac. Copiii sunt încântaţi, stau şi pescuiesc şi se joacă în voie. Am dorit să venim aici, căci mâncarea este sută la sută naturală. Vila (mai mult…)

19 Mai, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Reîntoarsă din America, Alina Vidican a dat fuga la Timişoara pentru o operaţie urgentă. Viitoarea soţie a lui Cristi Borcea s-a simţit rău mai multe zile, după ce una dintre labii i s-a umflat, iar tânăra risca o infecţie urâtă, care în cel mai rău caz ar fi putut să o împiedice să mai aibă vreodată copii.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO SEXY CU VIITOAREA NEVASTĂ A LUI BORCEA

Frumoasa de 27 de ani a ales să fie operată într-un spital de stat, chirurg fiind (mai mult…)

18 Mai, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

S-au privit romantic în ochi, s-au amuzat copios vizionând un filmuleţ de pe telefonul lui mobil, au râs în hohote, apoi au adormit unul lângă celălalt, fără să ştie că toate aceste scene au fost filmate, pe furiş, de un pasager care l-a recunoscut pe Alex.

Citeşte şi:

Alina Sorescu, interesu-i poartă fesul…

Cine sunt cei mai eleganţi bărbaţi din România? Află de la Alexandru Ciucu

Alina Sorescu: «În curând (mai mult…)

4 Mai, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

A decis săptămâna trecută să divorţeze de Mihaela, după 22 de ani de căsnicie zbuciumată. Şi-a recunoscut, în acelaşi timp, relaţia extraconjugală pe care o avea de şapte ani cu Alina Vidican, cu care urmează să se căsătorească în vară.

Citeşte şi:

Vrăjitoarea Vanessa: «Farmecele au fost făcute de Alina Vidican»

Miliardarii se iubesc cu «sosiile» nevestelor!

Ce a uitat însă Cristi Borcea să spună (mai mult…)

28 Apr, 2011 Publicat de admin, in Stiri Mondene

Citeşte şi:

EXCLUSIV CLICK.RO! Cristi Borcea: «Eu şi Mihaela vom rămâne prieteni toată viaţa»

Oamenii din fotbal nu vor să comenteze divorţul lui Borcea!

Cristi Borcea nu mai poartă verigheta!

Aleasa inimii sale este Alina Vidican, 26 de ani, o timişoreancă cu care Cristi se iubea în secret, departe de ochii lumii, dar cu îngăduinţa soţiei, de vreo şapte ani.

Tânăra a fost manechin şi e de o frumuseţe răpitoare, iar ceea ce părea pentru unii doar (mai mult…)

Reporterul Click!: «Am vânătăi pe picioare»/ Alexandra: «Sunt o karatistă»

Alexandra Ţîrdea a făcut un scandal monstru, sâmbătă, în Club Bellagio, sărind s-o bată pe reporteriţa Click!, Alina Erimia, de faţă cu bodyguarzii.

Invitate luni la emisiunea Acces Direct la «marea confruntare», fosta soţie a omului de afaceri a explicat că Alina a enervat-o în timpul interviului când i-a spus că a făcut un copil cu forţa.

Citeşte şi:

VIDEO INCREDIBIL! Alexandra Ţîrdea, păruială cu reportera Click!

Alexandra (mai mult…)

 


Comentarii Recente

Articole Recente