Stiri Mondene Explozive

Stiri mondene din luna Aprilie, 2008


Mirii anului 2008, Adelina Elisei şi Cristian Chivu, şi-au petrecut Paştele la Milano, departe de ţară, din cauza programului aglo-merat al fotbalistului. Deşi în această perioadă se preconizase venirea la Bucureşti şi o vizita a lor la Palatul Ştirbei, pentru degustarea preparatelor culinare speciale care vor figura în meniul nunţii de la 6 iulie, cei doi au renunţat la vacanţa de Paşte, din motive de cantonament şi program încărcat al lui Cristi.

Adelina şi căpitanul naţionalei au dus dorul întâlnirii cu rudele lor, căpitanul naţionalei a sărit din nou peste momentul “ok”-ului dat bucătarului care se ocupa de meniul nunţii sale, dar amândoi au regretat că nu au putut merge la Înviere şi nu au putut ciocni apoi un ou roşu cu cei apropiaţi şi cu prietenii lor de suflet, Marius Kalmar şi Adela Popescu.

Pentru că programul lui Cristi devine din ce în ce mai aglomerat – se apropie Euro 2008, dar nici campionatul italian nu poate fi neglijat – viitorii miri vor veni în ţară abia (mai mult…)

Ce refren porno are Anda Adam!

29 Apr, 2008 Publicat de admin, in Monden

Ingeniozitatea lui Marius Moga nu are limite, ultima sa găselniţă fiind menită să-i scandalizeze pe puritani şi să-i extazieze pe nonconformişti. Micul Mozart i-a compus Andei Adam o piesă care a stârnit deja reacţii pe forumurile de specialitate, controversa fiind chiar titlul melodiei, “Punani”. Dacă în limba română acest cuvânt nu vă spune nimic, în Kamasutra este folosit pentru a desemna organul genital feminin.

Colaborarea dintre Anda Adam şi Marius Moga se anunţă din nou cu scântei. După ce au spart topul vânzărilor cu albumul “Confidenţial”, cei doi artişti au revenit spectaculos cu o melodie care nu poate trece neobservată şi care stârneşte curiozitatea de la prima audiţie.

“Move your punani, go make yourself some money”, cântă cu foc Anda Adam, refrenul tradus în limba română nefiind altceva decât un mesaj deocheat, care-i face să roşească pe cei timizi până în vârful urechilor: “Mişcă-ţi păsărica ca să faci nişte bani”. (mai mult…)

Autopsia celor trei cadavre ale membrilor familiei Stoian (mama, tata şi fiul), descoperiţi morţi în casă, miercuri dimineaţa, a scos la iveală faptul că băieţelul nu a fost sugrumat. Medicii legişti au raportat că Mihăiţă nu prezintă nici alte urme de violenţă.

Probele biologice şi toxicologice vor dura câteva săptămâni şi doar atunci se va putea preciza cauza morţii micuţului. În schimb, sora jandarmului afirmă că tatăl lor a fost acasă la fratele ei şi, la ora 8.30, l-a văzut în viaţă!

Procurorul Aurelian Iana, de la Parchetul Buzău, a luat în considerare trei ipoteze: 1. jandarmul Marian Stoian şi-a suprimat familia în urma unei depresii 2. moartea subită a copilului să fi generat un conflict între el şi soţie 3. toţi trei să fi fost ucişi. Sora jandarmului spune că mama lor l-a văzut pe Marian în viaţă în dimineaţa omorului, în jurul orei 6.30, dar că era murdar de sânge.

Femeia, pe care nu am putut-o contacta în timpul deplasării reporterilor Click! la Buzău, a intrat (mai mult…)

Romaniţa Iovan, una dintre cele mai bogate femei din România, cu o avere estimată la 7 milioane de euro, a lăsat deoparte traiul plin de huzur şi şi-a întors faţa către cele sfinte. Celebra creatoare de modă a ţinut fără abatere tot postul Paştelui, iar în urmă cu două zile s-a spovedit la mănăstirea Ghighiu de lângă Ploieşti. În tot acest timp, se pare că soţul Adrian Iovan a avut embargou în dormitorul conjugal.

Mult mai apropiată de divinitate după cele două tragedii care i-au marcat existenţa, crima din Primăverii şi pierderea primei sarcini, Romaniţa Iovan face drumuri dese la mănăstirea Ghighiu de lângă Ploieşti, locul în care şi-a creştinat fiul în urmă cu un an. Tot aici a găsit şi un duhovnic care o sfătuieşte şi în faţa căruia îşi descarcă sufletul.

“Chiar azi (n.r. – miercuri) am fost la mănăstire şi m-am împărtăşit. Am reuşit să ţin tot postul aşa cum se cuvine, făra nici o abatere, şi sunt foarte împăcată şi liniştită. Într-un fel, trebuie (mai mult…)

Îmbrăcată cu un trening ponosit şi cu o căciulă pe ochi am ieşit la cerşit. Şi nu oriunde, ci la porţile celor mai importanţi oameni ai ţării: Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu şi George Becali. De teamă să nu “murdăresc” peisajul, jandarmii şi SPP-iştii mi-au dat bani din buzunarul lor numai să plec.

Cu un carton la gât, pe care era scris că sunt orfană şi că sufăr de o bolă foarte gravă: “lusinga pigrizia” cronică (n.r. tradus din italiană în română: mită şi lene), am defilat prin faţa celor mai bine păzite locuri din ţară. Primul a fost Guvernul.

La ora 11. 30 eram postată în faţa intrării din Strada Paris. De acum m-au văzut, jandarmii mi-au cerut să plec, pentru a nu fi văzută de premierul Tăriceanu. Pentru că am refuzat, unul dintre jandarmi mi-a dat 5 lei. “Ia de aici şi du-te la metrou”, a spus bărbatul în timp ce-mi îndesa banii în cutia care atârna la gât.

Ora 12.00. Mă aşez la poarta Palatului lui Gigi Becali. (mai mult…)

Bustul Andreei Bălan a fost, în ultimii ani, unul dintre cele mai “disecate” subiecte de presă. Deşi, iniţial, nimeni nu a crezut-o că şi-a mărit sânii cu ajutorul unui tratament prescris de medicul endocrinolog, după ce s-a lăsat pipăită în direct atât de Daniel Buzdugan, cât şi de Lucian Viziru, cârcotaşii au încetat să se mai îndoiască de veridicitatea spuselor solistei.

În mod surprinzător, deşi rezultatul medicamentelor a fost unul spectaculos, vedetele autohtone nu s-au înghesuit să urmeze exemplul Andreei şi au preferat să recurgă la chirurgia estetică, pentru a obţine un bust voluptos. Printre acestea nu se numără, totuşi, Cristina Rus, care susţine că a reuşit să-şi mărească sânii datorită unor anticoncepţionale ce conţin o cantitate mai mare de hormoni.

Fosta componentă a trupei Andre se mândreşte cu faptul că nu a trecut prin chinurile unei operaţii estetice, dar iată că, din cauza pierderii în greutate, efectele tratamentului hormonal au început să dispară. (mai mult…)

Iulia şi Monica nu se mai feresc să-şi ascundă aversiunea pe care o nutresc una faţă de cealaltă.

Deşi mulţi poate s-ar fi aşteptat ca în public să-şi zâmbească sec, măcar de dragul aparatelor de fotografiat, cele două vedete nu ştiu cum să facă să nu dea nas în nas pe la evenimentele mondene.

Dar iată că, oricât se străduiesc ele să se ocolească, inevitabilul s-a produs! Iulia şi Monica s-au întâlnit pe culoarele hotelului Rin, în ultima seară a Festivalului Modei.

De îndată ce a zărit-o pe soţia lui Iri, cea care a bătut recordul de apariţii pe podium, ea mândrindu-se cu 22 de prezentări, doamna Albu s-a mutat imediat într-un alt loc pentru a nu da ochii cu vechea sa prietenă.

Cu toate acestea, nici una dintre cele două nu doreşte să îngroape securea războiului şi nu ratează nici o ocazie să-şi adreseze cuvinte maliţioase, pentru a-şi periclita, una alteia, imaginea. Iulia nu s-a putut abţine să nu comenteze referitor la cariera de model a Monicăi:

(mai mult…)

Cererea este foarte mare, aşa că, deşi pare greu de crezut, vedetele stau “la coadă”. Ele sunt trecute pe o listă de aşteptare, Diana fiind rugată zilnic să păstreze anumite produse.

“De multe ori, nici nu reuşesc să bag produsele în magazine că se şi vând. Vedetele mă sună zilnic şi le dau detalii despre piesele care urmează să vină. De exemplu, celebra geantă Hermes, care costa 7.000 de euro, la mine s-a vândut cu 3.000 de euro în doar câteva minute”, povesteşte Diana.

Bănel Nicolită este unul dintre cei mai fideli clienţi, aproape toată garderoba fiind aleasă la sfatul Dianei. Cu un buget de câteva zeci de milioane, fotbalistul şi-a cumpărat cele mai în vogă piese vestimentare de la branduri celebre, precum Versace, Gucci, D&G.

Singurul amănunt ar fi că o parte din haine au făcut parte din garderoba altor vedete. Mihaela Rădulescu este o altă vedetă care trece des pragul magazinului.

A închiriat la un moment dat o rochie Roberto Cavalli, al cărei preţ (mai mult…)

Diana Haidinger a adus moda din Elveţia şi, în showroom-ul său, Budoir, comercializează haine, pe care le-au purtat vedetele, dar şi cele mai recente colecţii ale marilor case de modă internaţionale.

Preţurile hainelor scoase la vânzare sunt mai mult decât accesibile. Spre exemplu, celebra geantă Hermes, în valoare de 7.000 euro, Diana o vinde cu puţin peste 3.000 euro.

“Am haine vintage de la femei de afaceri celebre, dive, iar cele mai multe sunt date de doamnele aristocraţiei londoneze. Am creaţii vintage, care au fost purtate doar o singură dată, fiind aproape noi”, povesteşte Diana.

Printre cei care i-au călcat pragul se numără Ilinca Vandici, Andreea Spătar, Maria Marinescu şi fotbalişti precum Bănel Nicoliţă, Adrian Ilie şi Claudiu Niculescu. “Am creat acest magazin după modelul celor din Elveţia, unde sunt extrem de apreciate şi căutate. Maria Marinescu este una dintre clientele mele fidele, dar am şi creaţiile sale în magazinul meu”, adaugă patroana.

(mai mult…)

Îşi scoate silicoanele!

19 Apr, 2008 Publicat de admin, in Monden

Face ce face şi reuşeşte, de fiecare dată, să-şi surprindă fanii. Nici nu şi-a înlocuit bine implanturile cu silicon, în luna februarie, că Oanei Zăvoranu i s-a năzărit de o nouă schimbare: vrea să revină la mărimea naturală a sânilor. Pepe o susţine în această decizie, deşi se gândeşte că soţia sa suferă mult prea mult de pe urma acestor intervenţii chirurgicale, care au costat nu mai puţin de 6.000 de euro.

“Baba suferă la frumuseţe”. Acesta e unul dintre proverbele în care Oana crede cu tărie, mai ales că succesul în showbiz-ul autohton este garantat de o imagine atrăgătoare.

Despre actriţa care se declară femeia-cameleon se poate spune cu lejeritate că este statornică doar în dragoste, căci, atunci când vine vorba despre propria înfăţişare, Oana apelează la numeroase artificii.

În ultimii trei ani ea, a fost o abonată a clinicilor de înfrumuseţare, având la activ trei operaţii estetice: două de modificare a bustului şi una de liposucţie deasupra şoldurilor.

(mai mult…)

 


Comentarii Recente

Articole Recente