Stiri Mondene Explozive
Scandalul dintre Horia Moculescu şi cea de-a patra sa soţie, Mariana, a atins apogeul vineri noapte, când aceasta s-a dus val- vârtej la Poliţie, acuzându-l pe compozitor de agresiune fizică şi verbală. În plângerea penală, femeia susţine că Moculescu ar fi lovit-o şi chiar ar fi rănit-o împungând-o cu cuţitul în stradă. Compozitorul ne-a declarat, însă, că fosta sa soţie “are probleme psihice şi chiar se automutilează”.
Deşi sunt divorţaţi de mai bine de nouă ani, Horia Moculescu nu reuşeşte să-şi încheie conturile cu ultima sa soţie, Mariana, cu care este nevoit să împartă încă aceeaşi casă, în care mai stă şi fiica lor, Nidia, în vârstă de 17 ani.
Scandalul dintre cei doi a izbucnit mai aprig ca niciodată, în decembrie anul trecut, când Mariana l-a acuzat pe artist de agresiune fizică şi verbală, susţinând că Moculescu a bătut-o, iar, în 1997, a adus în casă bodyguarzi înarmaţi.
În iulie anul trecut, femeia şi-a scos chiar un certificat (mai mult…)
Este top model internaţional, mămică şi mai petrece timp şi prin bucătărie, pregătind desertul preferat al familiei, tiramisu. Monica Columbeanu a învăţat câteva reţete de la mama sa, însă secretele pentru prăjitura preferată le-a furat de la sora sa mai mare, Alina. O regulă a casei este folosirea mănuşilor “chirurgicale”, speciale pentru gătit, atunci cînd se pregăteşte mâncarea.
Monica este obsedată de curăţenie, în special în bucătărie, astfel încât a impus o nouă regulă în casă, ce ţine de igienă: toţi cei care pregătesc mâncarea vor purta mănuşi speciale. “Vreau să îmi protejez copilul de bacterii şi microbi, plus că nu este tocmai frumos să îţi bagi mâinile prin toate produsele, iar mai apoi să le serveşti celorlalţi”, declară Monica.
Familia Columbeanu nu este pretenţioasă când vine vorba de servit masa, preferând atât delicatesele culinare, cât şi mâncarea tradiţională românească. “Din frigiderul nostru nu lipsesc niciodată (mai mult…)
Cu toate că mulţi îi condamnă pentru relaţia adulterină, Iuliana Marciuc şi Adrian Enache continuă să-şi trăiască liniştiţi povestea de dragoste. După ce, în urmă cu o lună s-au sărutat pe holurile televiziunii române, solistul i-a oferit, joi seară, iubitei sale o cină romantică la restaurantul Del Ponte, din Băneasa.
Dacă Adrian Enache nu ar fi căsătorit, iar ea nu ar fi în postura de amantă, Iuliana Marciuc s-ar putea lăuda cu relaţia perfectă. Cei doi formează un cuplu de câţiva ani buni, au împreună un băieţel, pe nume David Mihnea, recunoscut în acte de solist, ba, mai mult, au început să aibă şi viaţă socială.
După ani şi ani în care au încercat să-şi protejeze sau chiar să-şi ascundă povestea de dragoste, Marciuc şi Enache au început să se afişeze în public fără rezerve. Joi seara, în jurul orelor 23.00, ei şi-au oferit o cină romantică la restaurantul Del Ponte, din Băneasa. În plin post al Paştelui, cei doi îndrăgostiţi şi-au comandat peşte şi (mai mult…)
Anchetat în mai multe dosare pentru diverse fapte penale, Giovani Becali s-a ales şi cu un proces intentat de soţia sa. Narda Estella Becali a depus miercuri, la Judecătoria Sector 1, cererea de divorţ prin care vrea să se despartă, măcar în acte, de fostul impresar.
În cererea de divorţ, soţia de origine columbiană a controversatului om de fotbal invocă lipsa de la domiciliu a pârâtului care în timp a determinat apariţia neînţelegerilor de cuplu.
Totodată, Narda a cerut custodia singurului copil minor, Laura, pensie de întreţinere a fetiţei şi vrea să-şi păstreze numele dobândit în urma căsătoriei. Giovani a încercat în timp să-şi ţină familia departe de viaţa cotidiană evitând să-şi expună soţia şi cele trei fete pe care le are cu frumoasa columbiancă.
Deşi Giovani şi-a dorit cu ardoare cel puţin un băieţel, Estella nu i-a oferit impresarului decât fete. Astfel, Giovani s-a ales cu trei briliante: Pamela (actualmente studentă), Andreea (la majoratul căreia verii (mai mult…)
Cristi Chivu a anunţat că se va opera la umăr abia după ce se va căsători cu Adelina Elisei, nunta urmând să aibă loc la 6 iulie. Astfel, căpitanul naţionalei nu va avea răgaz să meargă în luna de miere, din cauza perioadei de recuperare, dar şi a programului încărcat al viitoarei soţii.
După ce a trecut deja prin mari emoţii în urma accidentării la umăr, Cristi Chivu recunoaşte că nici acum nu este sigur că poate duce la capăt un meci întreg. Căpitanul echipei naţionale a vorbit la ştirile sportive ale Antenei 1 despre problemele la umăr, care nu-i dau pace.
“Nu am fost lăsat să mă operez şi nici eu nu mi-am dorit acest lucru, pentru că avem un program încărcat la Inter. În plus, mulţi dintre colegii mei sunt accidentaţi. Mai lipseam eu de pe listă”.
Perioada de recuperare este de peste două luni
Chivu spune că, dacă s-ar fi operat acum trei săptămâni, situaţia ar fi fost şi mai rea. “Dacă mă operam, (mai mult…)
Pentru că până acum a avut acasă o soţie extrem de îngăduitoa-re, care i-a tot tolerat escapadele sexuale, Cristian Ţânţăreanu (63 de ani) nu a fost nevoit să-şi înfrâneze gesturile libertine şi vocabularul colorat.
Iată că doamna tolerantă a pus piciorul în prag şi i-a dat soţului o veste-bombă: vrea să divorţeze. Decizia nu a venit din senin, ultima vacanţă erotică pe care Ţânţăreanu a petrecut-o în Albania fiind picătura care a umplut paharul.
“Pe mine m-a prins cu nişte treburi, am aflat şi eu despre ea alte treburi şi asta a fost”, a declarat miliardarul la “Poveştiri adevărate”. Cea care a înfierbântat atât de tare spiritele în sânul familiei din “Paradisul Verde” e Elena Matei, o jună cântăreaţă, care seamănă leit cu Marilyn Monroe şi cu care Ţânţăreanu şi-a făcut de cap câteva zile în Albania.
“Domnule, am şi eu o vârstă, trebuie să-mi trăiesc viaţa”, şi-a motivat omul de afaceri ultima aventură. “Nu (mai mult…)
Summitul NATO provoacă o nouă sursă de isterii pentru bucureşteni. Oamenii se tem ca nu cumva Capitala să devină, în 2, 3 şi 4 aprilie, ţinta…atacurilor teroriste!
“Greii lumii”, care se vor perinda timp de trei zile pe străzile Bucureştiului, vor atrage ca un magnet atenţia organizaţiilor criminale. Aceasta e părerea multor bucureşteni care, panicaţi peste măsură, au decis “să nu mai iasă din casă”.
Staţiile de metrou, spun oamenii, sunt cele mai vulnerabile ţinte teroriste. “Nu mai merg cu metroul în zilele summitului, pentru că majoritatea bombelor la metrou au fost amplasate. E aglomerat şi teroriştii asta urmăresc, să facă multe victime”, spune Florica Lucreţia, o bucureşteancă în vârstă de 47 de ani.
Gina Constantin, 43 de ani, lucrează de ani buni în Italia, la Roma, astfel că e familiarizată cu “schema atacului terorist internaţional”. Este convinsă că vor exista atentate cu bombe şi la noi, astfel că îşi pregăteşte (mai mult…)
În sfârşit! Evenimentul monden mult aşteptat de vedetele autohtone – deschiderea clubului lui Mutu – a avut loc vineri. Marele absent, fotbalistul Adi Mutu, nu a întârziat decât… o zi.
Adi Mutu şi-a făcut apariţia la clubul său abia sâmbătă seara, imediat după fluierul final al meciului său din Italia. Astfel că nu a fost prezent la îmbrâncelile şi boscorodelile de vineri seara de la inaugurarea clubului “Pacha”.
Invitaţiile s-au dat fără număr, aşa că, deşi e cel mai mare club din Europa, tot a fost neîncăpător. Înghesuiala a meritat totuşi, pentru că băutura a curs valuri-valuri, gratis, bineînţeles, animatoarele au captat atenţia bărbaţilor, iar sunetul şi laserele au fost lăudate chiar şi de cei mai pretenţioşi.
De la petrecerea de vineri nu au lipsit apropiaţii fotbalistului, cum ar fi mama sa, dar şi impresara Anamaria Prodan. Ele au luat pulsul distracţiei vineri. Mutu, sâmbătă. Fotbalistul a sosit la (mai mult…)
În ziua de astăzi, evenimentele mondene şi petrecerile private s-au transformat în cel mai bun prilej pentru ca persoanele publice să facă parada modei, cu cele mai exclusiviste şi scumpe haine.
Investiţiile financiare pentru o seară de petrecere sunt devastatoare! La botezul lui Mihai – Maximus Prigoană, invitaţii, persoane cu greutate în viaţa socială a ţării, s-au întrecut în creaţii vestimentare unicat şi accesorii dintre cele mai scumpe.
Potrivit surselor Click!, Mioara Videanu, îmbrăcată într-o ţinută semnată Ingrid Vlasov, a încercat să concureze cu Maria Băsescu, care a ales clasicul deux-pieces Chanel, în valoare de aproape 6.000 de euro. Gazda serii, mămica Adriana Bahmuţeanu, a ales să poarte o rochie unicat, care a costat peste 1.500 euro!
Bahmu – rochie unicat
Fericita mămică, Adriana, a început pregătirile pentru petrecerea de botez a fiului său cu mai bine de o lună înainte. A făcut o probă de machiaj şi de coafură pentru a (mai mult…)
Teo Peter junior a tras un nou semnal de alarmă cu privire la procesul în care ucigaşul tatălui său, basistul Teo Peter, a fost judecat peste ocean. Nu a jignit, nu a fost vehement, dar a fost tranşant.
Procesul prin care a trecut familia artistului a fost unul umilitor, iar cei traşi la răspundere au fost ei şi nu puşcaşul marin. “Vă cerem sprijinul să atrageţi atenţia SUA că România este un stat membru NATO şi noi, ca cetăţeni ai acestui stat, merităm respect”, a spus fiul artistului.
Indiferent de ce se spune, Van Goethem nu mai poate fi judecat niciodată pentru uciderea lui Teo Peter. Familia fostului basist a rămas să accepte doar propunerea jalnică a autorităţilor americane.
“Van Goethem a fost declarat nevinovat pentru că nu s-a putut dovedi că tatăl meu a fost în taxi la momentul accidentului. Nu e normal să fim luaţi de proşti”, a declarat, ieri, Claudiu, fiul regretatului basist Teo Peter. Evoluţia cazului e şi mai halucinantă.
În afară de indiferenţă, (mai mult…)